Cuvintele „logodnă” și „nuntă” sunt foarte ușor de pronunțat, dar ele sunt cele mai complexe atunci când vine vorba de punerea lor în practică. De fapt, poate primul lucru care ne trece prin minte este frica și apoi incertitudinea, dar, cu trecerea timpului, ne obișnuim cu ideea.
Mulți se așteaptă să ajungă la o anumită vârstă pentru a găsi acea persoană care îi împlinește. Abia apoi fac următorul pas. Căsătoria este una dintre cele mai dificile decizii de a luat, însă una care ne oferă cea mai mare satisfacție. De asemenea, este un eveniment care necesită o planificare intensă.
Organizarea unei nunți este unul dintre cele mai complexe lucruri. Împlinirea dorințelor, viselor și nevoilor cuplului este o chestiune extrem de importantă pentru experții din acest domeniu.
Multe persoane s-au întrebat de-a lungul timpului de unde provin verighetele, inelul de logodnă, rochia de mireasă, buchetul miresei etc. Cine le-a inventat? Ei bine, iată o serie de lucruri despre nunți pe care probabil nu le știați.
Să începem cu verighetele
Egiptenii au fost primii care au instaurat tradiția inelelor de nuntă. Se spune că bărbații ofereau aceste inele femeilor, ca un simbol al încrederii acordate. Ei aveau încredere că vor fi soții bune și că vor avea grijă de casă. Utilizarea de către egipteni a inelelor de căsătorie (verighetelor) s-a răspândit și la alte culturi. Grecii și romani au apreciat, de asemenea, aceste simboluri.
În prezent, inelul de nuntă este fundamental și marchează legătura dintre doi oameni, dar și respectul față de căsnicie.
Inelele de logodnă
Tradiția inelelor de logodnă a început în Evul Mediu, în special în anul 1215, când Papa Innocent al-III-lea a anunțat că între logodnă și căsătorie ar trebui să existe o perioadă. Conform acestui anunț, durata nu se limitează la un anumit moment. Numărul de zile poate varia. Oamenii au ținut cont de opinia Papei și au început să o pună în practică. Odată cu trecerea timpului oferirea inelelor de logodnă a devenit o practică populară și este folosită și în prezent.
Și au apărut diamantele
Se spune că „diamantul este cel mai bun prieten al femeii” și poate că este, dar cui trebuie să-i mulțumim pentru acest lucru? Tradiția inelelor de logodnă cu diamante a început în anul 1477, când arhiducele Maximilian al Austriei a cerut-o în căsătorie pe Maria de Borgoña oferindu-i un inel cu diamante sub forma de „M”.
Dar nu au fost o regulă până în 1947, când Frances Gerety, de la compania de diamante De Beers, a inventat una dintre cele mai de succes fraze din toate timpurile „Un diamant este pentru totdeauna” și din acel moment, oferirea de inele cu diamante a devenit o regulă.
Rochia de mireasă
Nu există nicio îndoială că este cel mai mare simbol al unei nunți. Fără ea, aceste povestiri despre căsătorie nu ar fi complete. Rochia albă a apărut mulțumită Reginei Victoria, în 1840. În acel an, ea s-a căsătorit cu Alberto de Saxe-Coburg, iar la marele eveniment, a purtat o rochie care a devenit o sursă de inspirație pentru rochia de mireasă cunoscută de noi astăzi.
Rochiile de mireasă sunt aproape întotdeauna albe, dar în zilele noastre există și roz, albastre și chiar negre.
Cum a apărut ideea buchetului miresei?
În antichitate, miresele purtau mănunchiuri de ierburi aromatice, cum ar fi usturoi, mărar și rozmarin, pentru a evita spiritele rele. Această tradiție a continuat în anii 1800. Regina Victoria a purtat la nunta sa un buchet de ghiocei. Ea este cea care a inițiat tradiția florilor de nuntă.
Aruncarea buchetului
Nu a început ca un sport olimpic sau ceva de genul acesta, nu a fost întotdeauna vorba despre fetele nemăritate care încearcă cu disperare să-l prindă pentru a se căsători. Aruncarea buchetului a început deoarece invitații la nuntă rupeau bucăți din rochia miresei, în încercarea de a intra în posesia unui lucru care să le aducă noroc.
Florile aruncate aveau menirea de a distrage atenția oamenilor, astfel încât mireasa să poată scăpa nevătămată.
Domnișoarele de onoare
Acestea se îmbrăcau la fel ca mireasa pentru a alunga spiritele rele din jurul cuplului fericit. Cu toate acestea, în epoca victoriană, prezența lor a devenit una la modă, și de atunci acestea au purtat o îmbrăcăminte diferită de cea a miresei.
Pe lângă aceste 7 lucruri, ceea ce probabil nu știați este că noi, cei de la Deluxe Cards, punem la dispoziția tuturor celor interesați o gamă variată de lucruri importante pentru organizarea nunții. Noi vă oferim invitații de nuntă de cea mai bună calitate, mărturii de nuntă, dar și invitații botez, mărturii pentru botez și hăinuțe pentru botez.
După cum puteți observa, vă oferim o serie de lucruri foarte importante, de care aveți nevoie pentru organizarea a două dintre cele mai speciale evenimente din viața dvs.
Vă așteptăm cu drag în universul nostru!
Add comment